luni, 24 noiembrie 2014

In acest inceput de iarna, muntele vine in inima Parisului


Daca veniti la Paris saptamana aceasta, sa stiti ca de pe 27 pana pe 30 noiembrie, timp de 4 zile, cartierul Saint Germain din Paris se transforma, pentru al treilea an, intr-o statiune de schi pentru Fête de la montagne, adica Sarbatoarea muntelui.
Pentru ambianta corespunzatoare, veti avea parte de putina zapada, caini de sanii, schiori, animatii, precum si multe alte surprize care va vor face sa va simtiti la munte chiar in inima Parisului.

Dupa succesul cunoscut de a doua editie, care a reunit France Montagnes si toti masivii din Franta ( Vosges, Jura, Savoie Mont-Blanc, Hautes-Alpes, Côte d’Azur Montagne, Auvergne si Pyrénées), editia din acest an da startul iernii la Paris.
Astfel, pentru 4 zile, cartierul Sain Germain des Prés va deveni  " Saint Germain des Neiges" - un cartier al zapezilor si al tabloului montan, la care vizitatorii pot veni doar sa priveasca curiosi evenimentele care se vor desfasura sau se pot echipa cu tinutele si accesoriile de schi si pot participa activ la aceasta sarbatoare si sa primeasca cadouri pentru sarbatorirea atmosferei speciale.

In program, France Montagnes a pregatit anul acesta:
-zapada, sanii, gradini de zapada,
-partie de sanius, simulatoare de schi,
-o pista de schi, 
-pune la dispozitie, gratuit, un atelier de ceruire a schiurilor si pregatirea lor pentru sezonul rece,
-caini de sanie, fanfare, o prezentare a patrulelor de schi, demonstratii de freestyle pe zapada, care vor incanta publicul.
De asemenea, Saint-Sulpice se va transforma intr-o mare partie de sanius pentru copii, acestia fiind monitorizati cu atentie de un personal calificat. 

Barurile instalate, de la care vizitatorii se pot incalzi cu un vin sau o bautura dulce calda sunt transformate in cabane montane, intregind ambianta urmarita de organizatori.
O pista de schi echipata si cu un tir la care se trage cu o carabina laser, pentru redarea senzatiilor de la biatlon, va incanta tinerii, iar pentru descoperirea ambiantei de la Polul Nord, vizitatorii vor putea admira cainii de sanii.

Pentru autenticitatea decorului montan, vizitatorii vor putea sa urce si in telescaune, de unde vor putea face poze, ca si cum ar fi pe o pista adevarata. Pentru intregirea sarbatorii, se va organiza o tombola, cu numeroase castiguri, cum ar fi, oferte pentru excursii la destinatii montane, unde se poate schia, perechi de schiuri marca Rossignol. Iar pentru a participa, trebuie sa va prezentati la studioul foto, care va fi amenajat si sa va lasati fotografiati intr-un decor montan si apoi sa va postati poza pe pagina de facebook a France Montagnes.  

Astfel, inainte de evenimentul international, care va fi organizat de catre statiunile montane, pe 19 ianuarie 2015, numit  "Fête du Ski et de la Neige et de la Raquette", va puteti binedispune in mod gratuit in inima Parisului, la Fête de la montagne.
Programul desfasurarii sarbatorii de la " Saint Germain des Neiges" este urmatorul:

Joi, 27 noiembrie
ora 14:00 : inceperea animatiilor
ora 20:00 : Inaugurarea " Saint Germain des Neiges" prin coborarea pe pista a monitorilor de schi, cu torte in maini. 

Vineri, 28, sambata 29 si duminica 30 noiembrie:
de la ora 11:00 la 19:00 - animatii,
de la ora 19:00: coborarea pe pista a monitorilor de schi, cu torte in maini.

Iar toata ziua, vizitatorii se pot bucura si profita de ambianta si distractiile care le sunt puse la dispozitie.

De asemenea, toti masivii si statiunile montane vor avea prezentari in barurile si restaurantele de pe strazile Princesse si Guisarde :
Montagnes du Jura la "Chez Fernand",
L'Auvergne la "L’âne et la mule",
Savoie Mont Blanc la "Café Six",
L'Isère la "La boussole",
Les Hautes-Alpes la "Board",
Les Pyrénées la "Purdey",
France Montagnes la "Birdland",
Vallée de l’Ubaye la "La Bodega de la soif",
Savoie Mont Blanc/La Clusaz la "Quartier",
Savoie Mont Blanc/Paradiski la "Plaza del Torro.

Astfel, pentru 4 zile, ajungand la Paris ajungeti si la munte. 

Iar ca sa ajungeti la Paris, apelati la serviciile noastre de transport. AeroShuttle Paris Transfers va intampina la orice aeroport din Paris si va asigura un transfer comod si rapid la orice destinatie din Paris si Ile de France.
Pentru a solicita mai multe informatii, va rugam sa ne scrieti pe office@aeroshuttletransfers.org, iar pentru a va calcula preturile, precum si a va informa in legatura cu destinatiile, biletele si excursiile pe care vi le propunem, vizitati www.aeroshuttletransfers.ro.

Va dorim o saptamana frumoasa! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu