luni, 17 noiembrie 2014

Domeniul Chantilly- desfatarea printilor, incantarea regilor, alintarea permisa si voua!


Inca din Evul Mediu, Domeniul Chantilly a apartinut marilor familii princiare franceze. Aceasta mostenire se distinge in patrimoniul Frantei,  fiind clasat langa mostenirile deosebite, ca Versaille, Fontainebleau, Ecouen, Vaux le Vicomte, etc.
In Evul Mediu, cetatea de la Chantilly apartinea familiei Le Bouteiller de Senlis.
Din 1386 pana in 1897, domeniul a fost mostenit de diverse ramificatii ale aceleiasi familii, fara a fi vreodata vandut.
Istoria domeniului se reliefeaza in secolul al XIV-lea, cand cancelarul Orgemont construieste un castel in valea mlastinoasa Nonet. Neavand copii, Orgemont a lasat proprietatea nepotului sau Chantilly Guillaume de Montmorency. Din cetatea medievala Orgemont s-au pastrat sapte turnuri, protejate de santuri.
In perioada Renasterii ( 1484-1632), la cererea lui Anne de Montmorency, castelul medieval a fost renovat de catre arhitectul Pierre Chambiges.
Apoi, in 1560, acesta apeleaza la serviciile arhitectului castelului sau Ecouen, Jean Bullant, pentru a construi Micul Castel, care este cel mai vechi corp din Chantilly. Chantilly pastreaza multe obiecte de arta de la Ecouen- vitralii pictate, placi ceramice si alte obiecte pictate cu portretele copiilor lui Anne de Montmorency.
Fiul sau mai mic, Henri al II-lea de Montmorency (1595-1632) a construit in parc Maison de Sylvie. Dar in urma revoltei impotriva regelui Ludovic al XIII-lea, el a fost decapitat in 1632 la Toulouse si Chantilly este confiscat de catre rege.
In anul 1643, Chantilly este dat familiei Condé si Louis II de Bourbon-Condé (1621-1686), numit si Marele Condé, transforma domeniul, angajandu-l pe gradinarul André Le Nôtre sa conceapa si amenajeze parcul.

Marele Condé transforma Chantilly intr-un loc de sarbatoare, cu baluri si focuri de artificii. Astfel, Chantilly era  vizitat frecvent de membrii unui cerc literar care se intalneau aici, printre care si La Fontaine, La Bruyère, Bossuet, Doamna La Fayette si Doamna Sévigné. In onoarea lor, cele doua alei paralele de pe platoul conceput de Le Nôtre au fost numite “aleile filosofilor”.  De asemenea, Molière a prezentat “Tartuffe” la Chantilly.
Louis-Henri (1692-1740), print de Bourbon-Condé si prim-ministru al lui Louis al XV-lea, se ingrijeste de mobilarea apartamentelor din Micul Castel si crearea obiectelor din portelan, precum si decorarea apartamentelor cu picturi.
Fiul sau, Louis-Joseph, print de Bourbon-Condé (1736-1818), construieste in 1775 Hameau, un grup de cinci case rustice si dezvolta un cabinet de istorie naturala. Ostil ideilor Secolului Luminilor, Louis-Joseph emigreaza in 1792, chiar de la luarea Bastiliei si formeaza o armata de emigranti, numita “armata lui Condé”
In timpul Revolutiei Franceze, colectiile de bunuri de la Chantilly sunt catalogate drept bunuri de-ale emigratilor si sunt duse la Luvru. Castelul este transformat in inchisoare. In anul 1799, constructiile sunt vandute demolatorilor, care demoleaza marele castel pana la terasa; parcul este ravasit, taiat in doua si segmentat, pierzand pentru totdeauna suprafata sa originala. O parte din orasul Chantilly si-a creat strazi pe o parte din terenul luat din domeniu.
Dupa anul 1815, printul Louis-Joseph a revenit in tara si restaureaza apartamentele sale si reuseste sa recupereze o parte din colectiile depozitate la Luvru. Apoi, printul apeleaza la arhitectul Victor Dubois, care in 1817 ii proiecteaza gradina englezeasca si acopera denivelarea care separa cele doua castele.   
Dupa executarea fiului sau in 1804, ramas fara mostenitori, Louis-Henri-Joseph, duce de Bourbon (1756-1830), transmite bunurile sale nepotului sau, Henri d'Orléans, duce de Aumale si al cincilea fiul al regelui Louis-Philippe, care pe atunci avea doar 8 ani. Acesta redecoreaza apartamentele private si planifica sa reconstruiasca marele castel, insa dupa revolutia din 1848 este obligat sa paraseasca Franta. Exilat din 1848 pana in 1870 la Twickenham, in apropiere de Londra, el a strans colectiile care sunt prezente astazi la Chantilly.
La reintoarcerea sa, in anul 1871, vaduv si ramas fara cei doi fii ai sai, el porneste constructia marelui castel, executata din 1875 pana in anul 1885 de catre arhitectul Honoré Daumet.
Astfel, ducele de Aumale, care era din anul 1871 si membru al Institutului Francez, in anul 1886, lasa drept mostenire Chantilly institutului, conditia sa fiind ca muzeul Condé sa fie deschis publicului, ca imaginea si continutul acestuia sa fie conservate si colectiile sa nu fie imprumutate sau instrainate. Muzeul Condé este deschis publicului la mai putin de un an de la moartea sa, pe 17 aprilie 1898.
Respectand dorintele ducelui de Aumale, resursele domeniului permit functionarea, intretinerea si restaurarea acestui patrimoniu imens: castelul, muzeul Condé, dar si Marile Grajduri, care adaposteste din 1982 Musée Vivant du Cheval si parcul.
Colectia de picturi ale muzeului Conde, dupa Luvru, este al doilea muzeu de picturi vechi din Franta, datate inainte de anul 1850. Alcatuit din peste o duzina de incaperi, veti descoperi peste 800 de opere de arta ale picturii franceze, italiene, engleze etc. Colectia este completata de numeroase obiecte de arta.



Marile apartamente ale castelului sunt un exemplu minunat de decorare din secolul XVIII. Puteti vizita anticamera, apartamentele princiare, marele cabinet, salonul de muzica, precum si alte apartamente, decorate opulent si pastrate in mod fidel, din momentul preluarii acestora de la ducele de Aumale.

In luna iuniea anului 2013 a fost deschis publicului noul Muzeu de cai, care este un muzeu de arta, cat si un muzeu etnologic si care ofera o abordare educationala si distractiva in privinta cailor.
De 20 de ani totusi, la Chantilly se organizeaza spectacole si animatii sezoniere echestre, demonstratie a scolii de echitatie si dresaj de nivel inalt.

Cu siguranta ati auzit de crema Chatilly, adica de frisca. Aceasta a fost inventata la Chantilly, dupa ce o laptarie, acum disparuta, a fost construita in anul 1754 in parcul castelului. Invitatii printilor erau astfel alintati cu deserturi din fructe proaspete si frisca cu diverse arome. Prima mentionare despre crema Chantilly este facuta pe 18 iunie 1784, de catre baronul Oberkirch, care mentioneaza in manuscrisele sale si masa luata la Hameau.


Parcul de la Chantilly ofera vizitatorilor sai posibilitatea de a se plimba pe o suprafata de 115 hectare, proiectata de catre Le Notre pentru Marele Conde, la sfarsitul secolului al XVII-lea. Pe langa imaginile sale clasice ale Marelui Canal, a cascadei si terenurilor in stil frantuzesc, se adauga si gradina anglo-chineza de la Hameau, in jurul celor cinci case construite pentru printul de Conde in anul 1775, fantanile Beauvais, precum si liniile romantice ale gradinii englezesti cu Insula iubirii si templul lui Venus.




In cazul in care doriti sa vizitati Chantilly, aveti bilete separate pentru:
Acces la domeniu - Adulti – 20 Euro
                                 Copii (4-17 ani )- 10 Euro.
Spectacole- pretul variaza intre 15 si 30 de Euro. Detalii aici. 

Castel si parc: Adulti – 14 Euro
                         Copii ( 4-17 ani ) – 7 Euro.  
Parc si gradini: Adulti – 7 Euro
                           Copii ( 4-17 ani ) – 3,5 Euro
Expozitii – pretul variaza, in dependenta de expozitia organizata.


Desi istoria Chantilly este agitata si plina de rasturnari de situatii, aveti acum posibilitatea sa vizitati castelul la care regii veneau cu placere si printii petreceau cele mai frumoase momente. 
In starea si conditia lui poate cea mai buna din toata existenta sa, Chantilly va deschide portile cu drag, iar AeroShuttleParis Transfers va insoteste fidel si va ofera in loc de covorul rosu, deschis pana la poarta de intrare la Chantilly, masini moderne si confortabile, servicii calitative de transferuri, la preturi competitive.

Contactati-ne pe office@aeroshuttletransfers.org pentru rezervari sau in cazul in care aveti intrebari sau nelamuriri si va vom oferi cu drag informatiile solicitate, in cel mai scurt timp posibil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu